Inițiative de protecție a mediului
Ca leader în industria de real estate, Gatedoor Holdings este dedicată deținerii, dezvoltării și administrării de active imobiliare cu un grad mare de autosusținere, prieten cu mediul înconjurător și avansat din punct de vedere tehnologic. Continuăm să extindem și să îmbunătățim sistemele și programele care cuprind eficiența energetică în cladirile noastre, precum și sănătatatea și siguranța tuturor clientilor și angajaților noștri.
Prin evaluarea impactului asupra mediului înconjurător se consideră orice posibil impact (negativ sau pozitiv) pe care un proiect al companiei urmează să-l aibe asupra mediului, fiind luate în considerare criterii economice, naturale și sociale.
Activele imobiliare ale companiei sunt supuse analizei din punct de vedere al impactului asupra mediului înconjurător. Compania este dedicată permanent căutării celor mai bune soluții în vederea adaptării imobilelor la un consum cât mai redus de resurse, conform nevoilor clienților noștri, implementându-se soluții individuale și particulare pentru fiecare imobil.